Autoritățile locale au organizat astăzi, 22 august, Ziua Comunei Ivănești – ediția a XIII-a, o manifesare cultural-folclorică de excepţie pe parcursul căreia au fost evidențiate persoanele de prestigiu din comună precum și cele cu aptitudini deosebite.

Evenimentul principal a fost acordarea titlului de Cetățean de Onoare academicianului Ionel Miron – Profesor Emeritus și membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România.

Personalitățile din Ivănești, puse în valoare la Ziua Comunei 8

”Bucuria mea sufletească este că reușim să ne punem în valoare personalitățile de la noi din comună, ceea ce este extraordinar mai ales în zilele noastre în care mulți ne vor dezbinați, mulți ne vor fără tradiții și obiceiuri, mulți ne vor un popor slab, astfel încât să ne divizeze și să ne conducă. Manifestările pe care noi le facem sunt manifestări de suflet, sunt manifestări ale spiritului nostru, ale neamului nostru.

Personalitățile din Ivănești,

Bucuria noastră este cu atât mai mare cu cât reușim prin ceea ce facem să mulțumim personalităților de la noi din zonă, să punem în valoare Fanfara de la Valea Mare, o adevărată comoară pentru comuna noastră, să punem în valoare tinerele noastre talente și o să vedeți că pe scena din Ivănești urcă fete talentate. O să vedeți că avem un ansablu deosebit coordonat de doamna Silvia Ene. Să știți că inima îmi este plină astăzi, mi-a fost dor să ne întâlnim, mi-a fost dor să socializăm. În continuare vă doresc o după amiază cât mai frumoasă”, a spus Vasile Novac, primarul comunei Ivănești.

”Când sunt asemenea oameni printre noi, să-i respectați, să-i apreciați și să-i susțineți moral..”

Personalitățile din Ivănești, puse în valoare la Ziua Comunei 6

”Este o zi foarte importantă pentru noi. Domnul academician Ionel Miron este fiul comunei dumneavoastră. Este un om a cărui muncă l-a adus pe cele mai înalte culmi. Doresc să mă opresc aici, asigurându-vă de tot sprijinul nostru, dorindu-vă multă sănătate, urându-vă petrecere frumoasă și îndemnându-vă ca de fiecare dată când sunt asemenea oameni printre noi, să-i respectați, să-i apreciați și să-i susțineți moral, în primul rând să vă mândriți cu ei”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui.

Personalitățile din Ivănești, puse în valoare la Ziua Comunei 5

Personalitățile puse în valoare la Ziua Comunei 2

”Vă mulțumesc pentru invitație și pentru faptul că organizați această manifestare de Ziua Comunei Ivănești. În același timp vă felicit pentru faptul că ați luat o hoărârea de consiliu local de a decerna titlul de Cetățen de Onoare domnului academician Ionel Miron. Asta înseamnă că avem modele care așează județul nostru pe harta țării, modele de succes, modele atât pentru mine care fac săptămâna viitoare 43 de ani , dar și pentru cei mai tineri care trebuie să creadă în ei și au o dovadă vie că cei care au crezut în ei au și reușit. Vă felicit și vă mulțumesc totodată că mi-ați dat posibilitatea să fiu alături de dumneavoastră la această manifestare. Vă urez sănătate, bucurie și spor în ceea ce faceți ”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui

Pe scena amenajată de organizatori pe stadion  se cântă și se dansează până la ora 22.00, cel puțin. (Cristian DIMA)