Municipiul Vaslui s-a înfrățit cu orașul Anenii Noi, acordul de colaborare fiind semnat astăzi, 25 martie 2021, la Primăria Vaslui.

Semnarea acordului de colaborare între cele două orașe a avut loc, astăzi, în cadrul unei ședințe festive la care au participat:

  • Alexandru Mațarin, primarul orașului Anenii Noi
  • Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui
  • Octavian Zelinski, vicepreședintele Raionului Anenii Noi
  • subprefectul Daniel Onofrei
  • consilierii locali, precum și reprezentanți ai Primăriei Vaslui.

În dubutul ședinței au fost intonate imnurile celor două state, apoi a fost semnat acordul de colaborare.

Municipiul Vaslui s-a înfrățit cu orașul Anenii Noi 3

Municipiul Vaslui s-a înfrățit cu orașul Anenii Noi 2

”(…)Domnule primar considerați-ne parteneri, considerați-ne prieteni , considerați-ne oameni care în permanență și oricând ne vom consulta și vom dezvolta proiecte în comun. Transmiteți așadar locuitorilor din comunitatea dumneavoastră felicitările și respectul comunității vasluiene pentru o viitoare colaborare, astfel încât viitorul celor două comunități să se dezvolte așa cum ne-am dorit pașnic, cu probleme rezolvate, cu educație și cultură pe măsură, iar noi cei care în aceste zile suntem în fruntea acestor comunități prin votul oamenilor să colaborăm, să muncim în folosul lor. Vă mulțumesc, vă transmit încă o dată cele mai vii mulțumiri pentru acest gest pe care l-ați făscut  și de asemenea îi mulțumesc domnului vicepreședinte al raionului cu care de fiecare dată ne-am consultat și sperăm să o facem în continuare”, a spus ing. Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

ing Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui

ing Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui

Alexandru Mațarin a subliniat faptul că proiectul de hotrărâre, care vizează înfrățirea cu municipiul Vaslui, a fost  primul document votat în unanimitate de către consilierii orașului Anenii Noi.

Alexandru Mațarin. primarul orașului Anenii Noi

Alexandru Mațarin. primarul orașului Anenii Noi

”La data de 20 mai 2020 s-a produs un eveniment în orașul Anenii Noi. Pentru prima dată s-a votat în unanimitate. Toți consilierii din orașul Anenii Noi au votat acest parteneriat cu municipiul Vaslui. Pentru noi este o mare, mare cinste că ați acceptat acest parteneriat. Este o continuitate a relațiilor pozitive pe care le are Raionul Anenii Noi și Județul Vaslui Cu mare drag am acceptat. Mulțumesc dumneavoastră și domnului primar personal. (…) Sunt un primar nou al unui oraș mic, dar suntem cu dorință și cu ambiție mari de a face lucruri frumoase pentru comunitățile noastre (…) Sperăm că acordul nostru de colaborare va fi încununat cu succes  atât pentru dumneavoastră cât și pentru noi. Vă mulțumim cu mare stimă și cu mare drag,  cu mare respect primim acest acord de colaborare. Succes în continuare. Vă mulțumesc”, a spus Alexandru Mațarin, primarul orașului Anenii Noi.

Prin această colaborare, cele două autorităţi locale:

  • vor pune în practică obiectivele comune propuse
  • vor stabili parteneriate la nivel local
  • vor face schimb de opinii, de idei şi de experienţe
  • vor pregăti şi implementa, la nivel local, activităţi şi proiecte comune,
  • vor încuraja progresul comun în toate domeniile vieţii economice și sociale

Accent deosebit în colaborare se va pune pe următoarele domenii:

  • Dezvoltarea turismului prin schimburi reciproce de experienţă între grupurile reprezentative de persoane, cu scopul de a prezenta istoria, civilizaţia, cultura şi personalităţile celor două comunităţi,  prin participarea la expoziţii organizate de către cele două primarii, dar şi prin dezvoltarea proiectelor comune în domeniul turismului.
  • Colaborarea în domeniul moştenirii cultural-istorice cu scopul de protejare şi păstrare a valorilor sale, de promovare a identităţii culturale şi a meşteşugurilor, ca şi aducerea reciprocă la cunoştinţă a culturii, a standardului de viaţă şi a tradiţiilor din cele două comunităţi, Municipiul Vaslui, Județul Vaslui din România şi Orașul Anenii Noi, Raionul Anenii Noi din Republica Moldova.
  • Stabilirea colaborării economice prin asigurarea unor condiţii mai bune pentru dezvoltarea economică şi punerea în contact a sectorului de afaceri prin diferite activităţi, precum şi prin schimburi de informaţii cu privire la posibilitățile de dezvoltare a relațiilor comerciale între agenții economici locali.
  • Schimbul de bune practici, de experienţe şi de tehnologii în domeniul agriculturii, care să-şi aducă aportul la dezvoltarea acestui important domeniu.
  • Promovarea produselor şi serviciilor regionale şi locale, produse în cele două comunităţi.
  • Cooperarea în domeniul cultural, educaţional şi sportiv prin schimburile de experienţă, idei, prin organizarea de evenimente şi manifestaţii şi prin schimbul de grupuri din domeniul teatral, muzical şi folcloric, precum şi prin organizarea întâlnirilor sportive. (Cristian DIMA)