Racordarea comunei Berezeni la rețeaua de distribuție a gazelor naturale este cel mai important proiect pentru autoritățile locale. Aducerea gazelor în comună ar constitui un mare câștig pentru localnici, iar doritori există în comună destul de mulți, după cum ne-a declarat primarul.

Racordarea comunei la rețeaua de distribuție a gazelor naturale era prevăzută initial a se face prin Compania Națională de Investiții (CNI), apoi proiectul a trecut la Fondul Național de Investiții. Acum, odată cu apariția Programului de Investiții „Anghel Saligny”, care a preluat o parte dintre proiectele ce aveau semnate contractele de finanțare, autoritățile locale folosesc și această oportunitate. Șansele sunt mari pentru că Berezeni face parte dintr-o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară  constituită, în urmă cu trei ani, împreună cu autoritățile locale din Murgeni, Fălciu, Șuletea și Epureni.

“S-a făcut studiul de fezabilitate cu schemă de proiectare la nivel de localitate. Avem toate aprobările, urmează să-l treacă la proiectul mare și să se găsească un punct de racordare. Erau prevăzute două posiblități de racordare ori la Banca, ori la Zorleni. Punctul de la Zorleni nu mai poate fi luat în calcul pentru că este prins într-un alt proiect. Am zis să mergem prin zona Banca. Acum cu înființarea Programului Anghel Saligny, care preia o parte din investiții, vom valorifica această oportunitate. Pe lângă proiectul de alimentare cu gaz metan, vom include în acest Program și proiectul de asfaltare de drumuri sătești din satele Rânceni, Berezeni și Satul Nou, în valoare de peste două milioane de euro (circa 10,6 milioane de lei). Acest proiect a fost trecut pe CNI și acum va trece pe Programul  Anghel Saligny”, a precizat Toader Dima, primarul comunei Berezeni

Grație acestui proiect, în cele trei sate ale comunei Berezeni se vor asfalta 6, 3  klilometri

În satul Rânceni se vor asfalta mai multe tronsoane în lungime totală de 1,68 de kilometri, astfel:

  • strada Cimitirului (234 metri), strada Sergent Gheorghe Popescu (109 m), strada Brutarului (375 m), strada Salcâmului (44 m), strada Învațător Chebac Valeriu (615 m) și strada Pod Andone (303 m).

În  satul Berezeni se vor moderniza 2,77 kilometri pe străzile:

  • Trandafirilor (107 m), Cireșilor (108 m), Viilor (566 m), Învațător Olimpia Guja (122 m), Făntăna Paruschi (122 m), Biserica Albă (244 m), Grănicerilor (73 m), Mihai Stavarache (101 m), Izvor Budai (115 m), Brazilor (125 m), Vicoleni (312 m), Caișilor (307 m), Boier Moțoi (118 m), Movilei (117 m) și Fântâna Unirii (233 m).

În localitatea Satu Nou vor fi asfaltate cinci străzi pe o lungime totală de 1,864 kilometri:

  • strada Caramidarilor (811 m), strada Lungă (460 m), strada Hotarului (233 m), strada Agudului (224 m) și strada Cap 16 Februarie (136 m).

Autoritățile locale mai au în planul de dezvoltare a comunei racordarea satelor Rânceni și Suhuleț la rețeaua de apă.  Proiectul va fi scos pe SEAP în perioada următoare.

La nivel național, Berezeni se numără printre comunele care au împădurit, în ultimii 30 de ani, cele mai mare suprafețe de terenuri degradate.

În prezent se află în derulare un proiect care prevede împădurirea a 113 hectare.

„Împădurirea se face prin Ministerul Agriculturii, prin APIA. Din 113 hectare s-au plantat 60 în primăvară, s-au întreținut și acum în toamna asta, dar nu acum că e secetă mare și nu se poate săpa. După ce se reface vremea ieșim la plantat. Dacă nu, în primăvară. Se lucrează la grădinița de la Mușata și școala de la Rânceni. Activitate este. Mai așteptăm bani de la bugetul statului ca să mai supraviețuim și să facem proiecte la nivel de comună. Mai lucrăm la înfrumusețare, la educarea oamenilor în ceea ce privește depozitarea gunoiului. Este foarte greu pentru oameni să facă o colectare a deșeurilor în mod selectiv, dar încercăm să ne descurcăm. Unii mai greșesc, pe unii îi mai întorcem din drum, încercăm să-i învățăm în direcția asta.

Dar cel mai important proiect este aducțiunea de gaz metan prin sistemul astă inteligent sau cum o fi el mai puțin inteligent.  Să beneficiem și noi de gaz metan pentru că indiferent cât se va scumpi gazul și care sunt resursele naționale, europene sau mondiale viitorul ăsta va fi : să se treacă de la sobele pe lemne sau pe cărbune la încălzirea pe gaze naturale. Un sistem de încălzire mai omenesc care în Occident este folosit de foarte mulți ani în mediul rural” , a  mai spus Toader Dima, primarul comunei Berezeni. (Cristian DIMA)