Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a jucat rolul de Moș Crăciun în comunele Bogdănești și Roșiești. 

Apariția acestuia a stârnit multă bucurie, cei mici așteptând cu nerăbdare cadourile oferite din mâna Moșului.

Acestea nu au fost deloc puține: dulciuri și jucării, dar și cutii surpriză, cu hăinuțe și încălțăminte, cu produse de igienă, cărți și dulciuri, pregătite cu drag, potrivit vârstei fiecăruia.

Și nu a fost copil pe care Moșul să îl vadă și să nu îi ofere câte un cadou.

Dumitru Buzatu a jucat rolul de Moș Crăciun 1

Pentru cei la care Moșul nu a ajuns au fost lăsate daruri la Primăria din localitate, urmând ca acestea să fie împărțite în zilele următoare.

Acțiunea face parte din campania umanitară ”Fii și tu un Moș Crăciun! Pune într-o cutie, un strop de bucurie”, derulată de Asociația Empatic.

”Am avut bucuria de a-l avea alături de noi și pe Moș Crăciun! De data aceasta unul special, reprezentat de președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, cel care ne-a susținut de altfel în toate acțiunile derulate până acum. Mulțumim acestuia, dar și tuturor celor fără de care campania noastră nu ar fi avut o asemenea amploare: SC Nomis 2003 SRL, Loredana Georgiana Rotaru și părinților elevilor Școlii de dans ”Happy Steps”, Asociației Caritas Iași, prof. Mihaela Ionașcu și copiilor de la clasă, precum și tuturor celor care, din țară sau din străinătate, au pregătit cadouri pentru acesti copii. Nu în ultimul rând, mulțumim voluntarilor noștri, celor care zile întregi au cărat, sortat, împachetat: Gabriela Grigoruță, Petronela Hurdubaia, Ana Maria Obreja, Alina Vițelaru, Roxana Sava, Vlad Ghețu”, a declarat Mihaela Zărnescu, președintele Asociației Empatic Vaslui.

Dumitru Buzatu a jucat rolul de Moș Crăciun 2

Peste 400 de copii din comunele Dumești, Solești, Deleni, Bogdănești și Roșiești s-au bucurat anticipat de darurile oferite de Crăciun, în cadrul campaniei umanitare.