Zilele Vasluiului vor fi sărbătorite și în acest an, dar nu vor mai fi focuri de artificii, manifestări culturale de amploare, concerte și gratare în centrul orașului, așa cum eram obișnuiți. Vor avea loc manifestări culturale la o scară mai redusă, din cauza situației sanitare din județul Vaslui.
Vasile Pavăl, primarul Vasluiului, transmite tuturor vasluienilor un mesaj special de încurajare.
Dragi vasluieni,
În zilele următoare, orașul nostru ar trebui să se transforme din nou – ca în fiecare an – în scenă a Zilelor Culturale ale Vasluiului, moment de tradiție și de excepție în viața și conștiința locuitorilor săi. Eram obișnuiți să le întâmpinăm așa cum se cuvine, făcând din acest eveniment o părticică din trăirea noastră sufletească, din mândria noastră de urmași ai Domnitorului Ștefan cel Mare.
Ne-am fi dorit și în acest an manifestări culturale, științifice și sportive de amploare, dar vremurile nu țin cu noi. Evenimentul este umbrit, din păcate, de situația sanitară neașteptată și neiertătoare.
Dar asta nu înseamnă că renunțăm, sau ne dăm bătuți. Viața trebuie să meargă înainte normal, chiar dacă, astăzi, normalitatea este alta. Manifestările acestor zile culturale vor avea loc la o scară mai redusă, în spații atent alese și cu respectarea riguroasă a măsurilor de prevenire impuse, fără ca prin aceasta să fie diminuate calitatea și consistența acestora.
Nu trebuie și nu vrem să ne resemnăm, chiar dacă trăim o experiență ce pare să nu se mai sfârșească. Vom trece împreună peste această cumpănă, cu înțelepciune și cu speranță.
Suntem alături de dumneavoastră și de familiile dumneavoastră, străduindu-ne – ca întotdeauna – să facem tot ce depinde de noi pentru a vă ajuta să depășiți mai ușor această încercare, fiind mereu atenți la frământările și greutățile pe care le întâmpinați.
Ne asumăm responsabilitatea – și în aceste condiții – să avem grijă de oraș și de locuitorii lui, sperând că, prin ceea ce facem, vă păstrăm încrederea.
Cu aleasă considerație și prietenie,
al dumneavoastră primar,
Iată și programul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui
Sâmbătă, 15 august
Ora 10.00, Biblioteca Județeană N. Milescu Spătarul Vaslui:
- Portret de autorvasluian – Grigoraș Vasilica
- Sărbătorițiiluniiaugust – autorii vasluieni prof. Ioan Baban și dr. Lupu Valeriu
Ora 11.00, MuzeulJudețean „Ștefancel Mare” Vaslui:
- expoziție foto documentară exterioară „Vasluiul de ier iși de azi”
Ora 11.30, Parcul M+S: Inaugurare busturi Poet Ion Iancu Lefter și Dr. Gheorghe Andreescu
- prezentări susținute de prof. Teodor Pracsiu, prof. Sorin Popoiu și sculptor Gh. Alupoaei)
Ora 12.00, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui:
- lansare proiect„Figuri emblematice feminine ale meleagurilor vasluiene”
- Parada costumelor de epocă: Maria Voichița, Elena Cuza și Luiza Zavloschi, alături de costumele lui Ștefancel Mare, Dimitrie Cantemir, Alexandru Ioan Cuza, Emil Racoviță, Constantin Tănase, mareșalul Constantin Prezan și sergentul „Peneș Curcanul” (Constantin Țurcanu).
Ora 12.15, scena Parcului Copou:
- premierea Elevilor de 10 și a proiectelor câștigătoare din cadrul concursului „Primar pentru o zi”
Ora 14.00, Primăria municipiului Vaslui,
- ședință online a Consiliului Local Vaslui pentru acordarea titlului de Cetățean de onoare. Evenimentul va fi transmis live, pe pagina de internet a instituției, www.primariavaslui.ro, la secțiunea Anunțuri&Evenimente.
Zilele Vasluiului- Duminică, 16 august
Ora 10.00, Biblioteca Județeană N. Milescu Spătarul Vaslui: expoziție de carte Autori vasluieni
- Lansarea publicației semestriale Milesciana, nr. 7
- Sărbătoriții lunii august – autorii vasluieni prof. Ioan Baban și dr. Lupu Valeriu
Ora 10.30, Tabla de șah gigant:
- partidă demonstrativă susținută de Clubul Sportiv Sergentul Vaslui -prof. Grosu Constantin
Ora 11.00 – 11.15, Inaugurarea Monumentului Eroilor din Al Doilea Război Mondial (vizavi de Liceul Mihail Kogălniceanu Vaslui)
- invitat Laurențiu Chiriac, Muzeul Județean „Ștefancel Mare” Vaslui
Ora 11.30, Muzeul Județean „Ștefancel Mare” Vaslui, sala „Multimedia”:
- vernisajul expoziției de pictură: „Picături de lumină și culoare”, autor: Octavian Gălățianu.