Astăzi,24 februarie 2022, începe o nouă etapă din drumul proiectelor municipalității de la dorință la realitate, cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții (CNI). Proiectul Primăriei municipiului Vaslui Construire bază sportivă Tip 1 strada Hușului este la etapa de predare a amplasamentului a către proiectant, SC Agatul Instal SRL și constructor – SC Hentza Bussines SRL. Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat la 01 martie 2022, iar termenul de finalizare a obiectivului de investiții este de șase luni, ceea ce înseamnă că în noiembrie va putea fi recepționată noua bază sportivă a orașului nostru.
Operativitatea cu care municipalitatea a solicitat CNI includerea acestui proiect pe lista de investiții, modul profesionist de prezentare a necesității și oportunității unui astfel de obiectiv, alături de identificarea unei zone adecvate pentru realizarea bazei sportive sunt doar câteva dintre elementele care au cântărit în favoarea Primăriei municipiului Vaslui și iată că proiectele încep să se contureze.
Bază sportivă de pe strada Hușului
Pe suprafața totală de teren (14.318 mp) care este predată astăzi se vor construi:
- două terenuri de fotbal cu gazon artificial, în suprafață de 4.148 mp fiecare
- un teren de sport multifuncțional de 800 mp cu suprafață de tartan
- tribune cu 500 de locuri pe scaune
- 20 de locuri special amenajate pentru persoane cu dizabilități
Terenurile vor avea și instalație de nocturnă cu șase stâlpi, vestiare cu duș (suprafață totală de 520 mp), 54 de locuri de parcare autoturisme și două locuri de parcare autocare.
Valoarea investiției este de 4.700.000 lei fără TVA, sumă provenită integral de la Compania Națională de Investiții, urmând ca municipalitatea să asigure costurile cu racordarea la utilitățile necesare a acestui nou obiectiv de investiții.